Corporate Branding

A avea astăzi un brand profesional, o imagine coerentă care transmite un mesaj clar despre cine ești ca om și ca profesionist este obligatoriu. Brandul profesional este “ceea ce te recomandă”, ce se așteaptă partenerii tăi, colegii tăi, clienții tăi să primească în relația cu tine.

Oamenii de afaceri care au succes sunt în primul rând foarte buni comunicatori, și din nefericire, mulți dintre ei se gândesc doar la comunicarea orală sau scrisă. Dar schimburile verbale sunt doar o mica parte dintre mesajele pe care oamenii le trimit și le primesc, cercetarile arătând că între 70 și 90 % din întregul spectru de comunicare este nonverbal.